Hace décadas, la humanidad viene buscando señales de inteligencia extraterrestre. Barrimos el cielo tratando de encontrar algún tipo de evidencia que confirme que no estamos solos en el Universo, inspirados en la infinidad de películas donde se realizaban los primeros contactos, visitas, o invasiones. Pero, ¿alguien se detuvo a pensar qué pasos se deberían seguir si llegara a darse ese contacto? ¿A quién debe comunicárselo primero? ¿A la prensa? ¿A la comunidad científica? ¿A una tía sorprendidísima por Facebook? Y ni hablar del interrogante que nos recuerda a una madrugada de domingo, uno más conocido por nuestra especie: ¿es buena idea responder este mensaje?
[...]
Mejor prevenir que curar. O, mejor dicho, mejor saber cómo actuar frente un ET antes de que venga uno, no tengas idea de qué hacer y te lo lleves a tu casa. El comité SETI de la Academia Internacional de Astronáutica (IAA) comenzó a debatir posibles acciones posteriores a la detección de inteligencia extraterrestre a mediados de los años ‘70. Entendieron que las primeras pruebas de detección podrían ser ambiguas o incompletas, por lo que era necesario un análisis cuidadoso para su confirmación. Por esta razón, el SETI de la IAA acordó con la comunidad científica una serie de principios para difundir información sobre la detección de inteligencia extraterrestre.
[...]
Ahora bien, una vez confirmada la señal ET, el siguiente paso sería determinar quién tiene que responder y en carácter de qué. La cuestión de designar la autoridad que debería representar a la civilización humana en una futura relación Alien-Humano fue siempre un campo de grandes debates y aún no está definida. Ojalá pudiéramos votar por Sagan.
En el artículo XI del Tratado del Espacio de 1967 –núcleo jurídico del Derecho Espacial– se reconoce de forma implícita el rol del secretario general de la ONU como representante de la humanidad (tranca el cargo). A su vez, otro tratado de la ONU, el Acuerdo que debe regir las actividades de los Estados en la Luna y otros cuerpos celestes –aprobado en 1979– señala en su artículo 5, inciso 3, que los Estados Partes informarán al Secretario General de la ONU cualquier fenómeno que descubran en el espacio ultraterrestre que pueda poner en peligro la vida o la salud humanas, así como de cualquier indicio de vida orgánica. Tenemos leyes para todo, queridos extraterrestres. Podrán escapar más fácilmente de las leyes de la gravedad que de las leyes del Derecho Espacial.
Por todo ello, y pese a que no existe un documento internacional que directamente ponga en la cabeza de la ONU las relaciones con los extraterrestres, desde la perspectiva del derecho internacional no es una locura determinar que, si algún día llega la señal, el secretario general de la ONU sea el mejor candidato para limpiar la voz, agarrar el micrófono y, en nombre de la humanidad, preguntar ‘Alien, ¿só vó?’. | De zeci de ani omenirea caută semnale de inteligență extraterestră. Scrutăm cerul în încercarea de a găsi vreo dovadă care să confirme că nu suntem singuri în Univers, inspirați de nenumăratele filme în care se petrec primele contacte, vizite, invazii. Dar a stat cineva să se gândească ce pași ar trebui să urmăm dacă acest contact chiar ar avea loc? Cui trebuie să comunicăm mai întâi? Presei? Comunității științifice? Vreunei țațe gură-cască pe Facebook? Ca să nu mai vorbim de întrebarea care ne amintește de o dimineața de duminică, întrebarea cea mai cunoscută speciei noastre: e o idee bună să răspundem la mesajul acesta? [...] Mai bine să previi decât să vindeci. Sau, mai bine spus, mai bine să știi cum să te comporți în fața unui extraterestru înainte de a veni unul, decât să nu știi ce să faci și să-l iei acasă. Comitetul SETI din cadrul Academiei Internaționale de Astronautică (IAA) a început să dezbată posibile acțiuni ulterioare detectării inteligenței extraterestre la jumătatea anilor `70. Au înțeles că primele dovezi ale detectării ar putea fi ambigue sau incomplete, fiind necesară o analiză minuțioasă pentru a le confirma. De aceea, SETI din cadrul IAA a stabilit, împreună cu comunitatea științifică, o serie de principii pentru difuzarea informațiilor despre detectarea inteligenței extraterestre. [...] Așadar, odată confirmat semnalul extraterestru, următorul pas ar fi să se stabilească cine trebuie să răspundă și în ce calitate. Chestiunea desemnării autorității care ar trebui să reprezinte civilizația umană într-o viitoare relație Om-Extraterestru a reprezentat întotdeauna o zonă de dezbateri aprinse și încă nu este rezolvată. Măcar de-am putea vota cu Sagan. În articolul XI al Tratatului Spațiului Cosmic din 1967 – baza juridică a Dreptului Spațial – este recunoscut în mod implicit rolul secretarului general al ONU de reprezentant al omenirii (înghite-o și pe asta). La rândul său, alt tratat al ONU, Acordul privind guvernarea activității statelor pe Lună și alte corpuri cerești – aprobat în 1979 – stipulează la articolul 5, alineatul 3, că Statele Semnatare vor informa Secretarul general al ONU despre orice fenomen pe care îl vor descoperi în spațiul extraatmosferic, care ar putea pune în pericol viața sau sănătatea persoanelor, precum și despre orice indiciu de viață organică. Avem legi pentru toate, dragi extratereștri. Veți putea să scăpați mai ușor de legile gravității decât de legile Dreptului Spațial. Din toate aceste motive și în ciuda faptului că nu există un document internațional care să pună în mod direct pe umerii ONU relațiile cu extratereștrii, din perspectiva dreptului internațional nu este nesăbuit să stabilim că, dacă într-o bună zi va sosi semnalul, secretarul general al ONU este cel mai bun candidat care să își dreagă vocea, să ia microfonul și, în numele omenirii, să întrebe „Extraterestrule, tu esti?” |